Grecia - Thassos - Limenaria Grecia - Thassos - Potos Grecia - Thassos - Limenaria Grecia - Thassos - Potos
română english
Thassos.ro » Distractie şi relaxare

Insula Thassos - Restaurante si taverne

Fiind o insulă tipic grecească, Thassos este considerată raiul gurmanzilor datorită varietăţilor gastronomice. Din bucătăria locală nu lipsesc legumele, diferite specii de peşti şi fructele de mare. Oraşele Thassos, Limenaria și Potos sunt printre cele mai apreciate locuri pentru preparatele tradiționale, întrucât dispun de unele dintre cele mai bune restaurante și taverne de pe întreaga insula.

Mâncărurile din meniurile restaurantelor sunt scrise atât în limba greacă, cât şi în limba engleză, şi sunt o combinaţie între reţete locale şi reţete internaţionale. Dacă vreţi să încercaţi mâncarea tipic grecească este recomandat să vă documentaţi înainte pentru a şti ce să cereţi, în funcţie de perioada zilei.

Printre preparatele tradiţionale pe care merită să le încercaţi se regăsesc aperitive precum tzatiki (sos din, castraveţi, iaurt şi usturoi), saganaki (brânză prajită pe grătar), tarama (icre), spanakopita (plăcintă cu spanac) sau tiropita (placintă cu brânză). Brânza grecească este, de asemenea, apreciată pentru gustul său şi poate fi găsită într-o mulţime de sortimente, cea mai cunoscută fiind feta.

Ca fel principal merită încercate dolmates (sarmale), musaka (musaca), fricasse (tocaniţă din miel cu spanac, ouă şi lămaie), gyros (un sendviş din carne, roșii, ceapă şi tzatziki înfăşurat în „Pita” – pâine asemănătoare cu lipia) sau psarosoupa (supă de peşte, din diferite specii de peşte). Cât despre desert, cele mai renumite sunt baklava, halva, karydopita (prăjitură nuci zdrobite, înmuiate sau nu în sirop) şi koulourakia (prăjituri cu unt şi ulei de măsline), iar băutura tradiţională este uzo.

Pentru a încerca cât mai multe preparate tradiţionale, mergeţi la taverne cu meniu grecesc din insula Thassos, cele mai cunoscute fiind: Taverna Mouses (Limenas), Lambiris (Theologos), Simi (Limenas) Ambrosia (Limenas), La Barca (Limenas), Mesogeios (Limenas), Pygi Taverna (Limenas), Pelikanos (Limenaria), Georgios (Potos) sau Green Sea (Skala Potamia).

Restaurante si taverne

Pe insulă sunt numeroase restaurante şi taverne, multe dintre ele în apropierea plajelor, sau shiar pe plajă. Mai jos este o listă cu cele mai cunoscute restaurante şi taverne din Thassos:

  • Limenas:

    • Restaurantul Doukas
    • Taverna Virgina
    • Taverna Zorbas
    • Taverna Zythion
    • Taverna Mouses
  • Skala Rachoni:

    • Taverna Ploumis
  • Prinos:

    • Taverna Dasaki
  • Skala Prinos:

    • Taverna Zorbas
    • Taverna Manolas
  • Kazaviti:

    • Taverna Andreas
  • Skala Sotira

    • Taverna Paltanos
  • Limenaria:

    • Taverna Pelikanos
  • Potos:

    • Taverna Akrogiali
    • Pizzeria Casa di Pizza
    • Taverna "The Garden Grill"
    • Taverna Georgios
    • Restaurant Poseidon
    • Taverna "Ta 5 F" (se pronunta "Ta pende fee")
    • Taverna Irene
    • Taverna "To Pithari"
  • Theologos:

    • Taverna Keloniki
    • Taverna Lambiris
  • Astris:

    • Restaurantul Astris
  • Alyki:

    • Restaurantul Arhodissa
    • Taverna Beautiful Alice
    • Restaurantul Santa Maria
    • Skala Potamia
    • Taverna Karambusa
    • Taverna Megas Alexandros
    • Restaurantul "Green Sea"
    • Taverna Korali
    • Taverna Alkyoni
    • Restaurantul Flisvos

Rute călătorie

Rute călătorie Bucuresti-Thassos