Grecia - ThassosGrecia - ThassosGrecia - ThassosGrecia - Thassos
Thassos.ro » Distracţie şi relaxare

Plaje în Insula Thassos

Aglomerate, intime, cu ape liniştite sau tulburi... toate zonele de plaje în Thassos au o mulţime de oferit. Fie că eşti pasionat de sporturi nautice, sporturi de plajă, vrei să te relaxezi sau să descoperi peşteri ascunse, insula deţine câte un colţişor de rai pentru fiecare. Thassos este renumită pentru frumuseţile sale şi peisajele care îmbină înaltul munţilor cu întinderea apei. Există peste 30 de plaje în Thassos, unele acoperite cu pietriş, însă cele mai multe au nisip fin. Şapte dintre plajele din Thassos sunt premiate cu „steag albastru” şi se află în Golden Beach, Skala Prinos, Pefkari, Makriamos şi în Limenas. Singura plajă pentru nudiști este Paradise Beach, aflată în partea de est a insulei, o zonă izolată, cu dealuri şi păduri verzi, pe o parte, şi cu albastrul Marii Egee, de cealaltă parte. Cele mai importante plaje în Thassos sunt:

GOLDEN BEACH se află la 12 kilometri la sud-est de Limenas, în localitatea cu acelaşi nume. Deţine steagul albastru, se bucură de o mare cristalină şi este cea mai apreciată plajă cu nisip auriu din Thassos.

Plaja Saliara sau MARBLE BEACH, numită şi "Plaja de Marmură", este acoperită cu pietricele rotunde şi se îmbină cu marea cristalină, de un albastru ireal. Plaja Saliara se află la trei kilometri sud de Complexul şi Plaja Makryammos.

MAKRIAMOS este o plajă cu nisip fin, situată la trei kilometri sud de Limenas în cadrul complexului cu acelaşi nume. Fiind o coastă de nisip fără sfârșit, aflată între mare şi o pădure deasă, Makimamos oferă nu doar şezlonguri, umbrele şi facilităţi pentru sporturi nautice, ci şi taverne şi camere de închiriat.

SKALA POTAMIA se află în partea de răsărit a insulei, la aproximativ 15 kilometri de Limenas şi la aproximativ 32 kilometri de Skala Prinos. Plaja are nisip fin, este înconjurată de un lanţ muntos şi se întinde de-a lungul unui golf pitoresc, cu ape puţini adânci. Pe marginea acesteia găseşti magazine cu suveniruri, cafenele şi taverne.

ALIKI Beach se diferenţiază prin vestigiile antice, nisipul fin strălucitor şi prin marea cristalină şi foarte curată. Plaja este preferată de familii, beneficiind de taverne şi baruri amplasate chiar pe nisip.

PEFKARI se compune din două plaje cu nisip, situate în partea de sud a insulei Thassos, între Limenaria și Potos, la 35 km distanţă de capitala Thassos Town. Plajele sunt mărginite de pini, de baruri şi de taverne.

San Antonio Beach este situată la capătul sudic al celor doi kilometri de plajă cu nisip din Potos, fiind o secţiune nu foarte aglomerată, precum promenada.

Psili Ammos, sau „nisip fin subţire” în limba greacă, se află în partea sudică a insulei, în apropierea satului Astris. Plaja se întinde de-a lungul unei coaste de nisip şi oferă mai multe opțiuni pentru sporturi nautice. Zona este, de obicei, destul de aglomerată şi zgomotoasă din pricina pasionaţilor de schi acvatic.

PARADISE BEACH este o plajă cu nisip mătăsos situată la 20 km sud est de Limenas, pe latura estică a insulei Thassos. Apa este limpede, de mică adâncime, iar plaja este împărţită în două zone –nord şi sud. În partea nordică se poate face nudism, iar curentul apei este mai periculos decât în partea sudică.

LIVADI este cunoscută ca o plajă sălbatică şi pietroasă, aşezată între stânci, la 20 de kilometri de Limenas. Zona este stâncoasă şi poate fi admirată de pe terasa mănăstirii Mihail.

METALIA este o plajă mică, situată foarte aproape de Limenaria, în partea de sud-vest a insulei Thassos. Plaja este ideală pentru snorkeling şi pentru copii întrucât apele sunt curate şi au adâncimi mici, iar tavernele mici oferă gustări ușoare, cafea și băuturi răcoritoare.

Plaja POTOS se află în partea de sud a insulei Thassos, la o distanță de 34 km de capitală, are doi kilometri lungime şi este coperită cu pietriş mărunt. Potos Beach este o stațiune populară cu restaurante, taverne baruri, hoteluri şi facilităţi pentru sporturi nautice.

SKALA KALIRACHI este o plajă lungă şi îngustă, cu nisip, pietricele şi ape de mică adâncime, situată la 2-3 km de satul Skala Kalirachişi la 18 km de Thassos Town. Plaja este înconjuurată de vegetaţie şi nu este foarte populată cu turişti, fiind o zonă destinată relaxării.

PACHIS este una dintre cele mai populare plaje din Thassos pentru înot, snorkelling şi multe alte sporturi nautice. Ea se află în cel mai nordic punct al insulei şi oferă aproximativ 600 de metri cu nisip fin.

SKALA RACHONI este o plajă lungă, cu nisip fin, aflată la 11 kilometri de Limenas, pe coasta de nord-vest a insulei, chiar deasupra Skala Prinos.

SKALA PRINOS este o plajă cu nisip, situată în oraşul port Skala Prinos, În zonă se află cel de-al doilea bac al insulei, care face legătura dintre insula Thassos şi oraşul Kavala de pe continent, printr-o linie de ferryboat.

ASTRIS se află în sud-estul insulei, în apropierea localităţii Potos şi este acoperită cu nisip fin. Cu toate acestea, plaja nu este recomandată familiilor cu copii din cauza intrării abrupte în apă şi a curentului puternic. Zona este prielnică pentru pasionaţii de sporturi nautice.

SKALA MARIES este cea mai faimoasă plajă datorită nisipului fin şi a apei cristaline, situată în satul de pescari Skala Maries, renumit pentru tavernele cu peşte proaspăt preparat. În imediata apropiere, se află alte două plaje vizitate de turişti pentru frumuseţea peisajului, în special la apusul soarelui. Acestea se află în

GLIFADA este o plajă de nisip aflată în nordul insulei Thassos. Glifada este mărginita de pini şi este considerată una dintre locaţiile ideale pentru pasionaţii de snorkelling, datorită apelor liniştite şi a faunei subacvatice bogate.

NISTERI BEACH este una dintre plajele cu nisip fin din Limenaria, înconjurată de munţi împădurişi, fiind situată la doar un kilometru distanţă de capitala insulei Thassos. Plaja este potrivită pentru familii cu copii datorită nisipului fin şi a apelor liniştite.

PAPALIMANI se află în partea vestică a insulei, la 20 de metri de portul vechi din Limenas, între satele Skala Rachoni și Glyfada. Este o plajă populară, cu nisip fin, taverne, baruri şi numeroase cafenele.

PSILI AMOS este o plajă de 250 de metri lungime, aflată în partea sudică a insulei Thassos, între Astris şi Potos. Numele ei înseamnă „nisip fin”, iar aici se practică o serie de sporturi precum volei, tenis de plajă sau aquajogging. Fiind aproape de Potos şi cunoscută ca una dintre cele mai frumoase plaje din Thassos, PSILI AMOS este destul de aglomerată în lunile iulie şi august.

Plaja Trypiti se află sud-vestul insulei Thassos, la doi kilometri vest de Limenaria şi este acoperită cu nisip. În unele locuri, apa este adâncă, iar în unul dintre capetele plajei există o mică peşteră.

Skala Sotiros este una dintre plajele uşor accesibile, apreciată pentru apele limpezi şi transparente. Este situată în partea vestică a insulei Thassos, la aproximativ 20 kilometri de oraşul Limenas.

Limenaria Beach este pe partea de sud a insulei, 40 km de la Limenas (Thassos Town), capitala insulei Thassos. Este acoperită cu nisip alb şi pe alocuri cu pietricele mici, fiind cunoscută ca una dintre cele mai aglomerate plaje din timpul verii, datorită locaţiei.

Rossogremos Beach este situată în partea sudică a insulei Thassos, la o distanță de doi kilometri de satul Potos, şi este înconjurată de pini. Plaja este relativ necunoscută și liniștită, considerată o zonă prielnică persoanelor care îşi doresc intimitate, nisip fin şi ape calme.

pagina 1 2

Rute călătorie

Rute călătorie Bucuresti-Thassos